Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima
Scurt istoric
Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca a luat fiinţă în anul 1919, ca instituţie de stat, în contextul unui viguros proces de modernizare a întregului învăţământ românesc, determinat de climatul deosebit de dinamic al edificării noii Românii postbelice. Învăţământul artistic instituţionalizat din Cluj datează însă din 1819, an în care a fost înfiinţat Conservatorul Maghiar de Muzică, unde cursurile s-au desfăşurat în limbile germană şi maghiară. Înfiinţarea Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică a inaugurat etapa modernă a învăţământului superior muzical din Transilvania. Conservatorul şi-a deschis cursurile cu următoarele catedre: Teorie şi solfegii, Armonie, Contrapunct-compoziţie, Canto, Pian, Vioară, Violoncel, Dicţiune şi declamaţie. Ulterior au fost introduce şi alte discipline: Solfegiu, Contrabas, Instrumente de suflat (corn, trombon, trompetă şi fagot), Teoria instrumentelor, Teoria formelor muzicale, Estetică, Istoria muzicii, Muzică de cameră, Acustică, Orchestră. În anul 1922 s-a înfiinţat o secţie pentru pregătirea profesorilor de muzică, devenită facultate începând cu anul 1933.
Printre profesorii care au contribuit la renumele instituţiei se numără personalităţi de marcă ale creaţiei şi interpretării muzicale, ca şi ale muzicologiei româneşti – între aceştia, doi membri ai Academiei Române: compozitorii Sigismund Toduţă şi Cornel Ţăranu. Studiile doctorale în muzică şi înaltul titlu de Doctor în Muzicologie au fost fondate în România tocmai la Conservatorul de Muzică clujean, deja în anul 1971, prin contribuţia hotărâtoare a amintitului Sigismund Toduţă, mulţi dintre cei mai valoroşi muzicieni din toate centrele ţării se mândresc cu titlul de Doctor obţinut la Cluj.
Odată cu schimbările politice declanşate de evenimentele din decembrie 1989, a devenit posibilă şi în spaţiul academic românesc stabilirea de relaţii internaţionale în cadrul programelor TEMPUS, ERASMUS, LONG LIFE LEARNING, DAAD, FULLBRIGHT. Acestea au căpătat o nouă dimensiune după aderarea României la Uniunea Europeană.
După instituirea în anul 1992 a titlului de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, printre cei care au acceptat acest titlu se numără personalităţi marcante ale vieţii muzicale româneşti şi mondiale, precum Mariana Nicolesco, Iannis Xenakis, György Kurtág, Krzysztof Penderecki, Yehudi Menuhin, Robert Levin, Christoph Bossert, Pascal Bentoiu, Ştefan Niculescu, David Ohanesian, Ioan Holender, şi alte nume ilustre ce dovedesc încă o dată prestigiul de care se bucură instituţia noastră.
14th Novum Generatio International Guitar Festival
Gheorghe Dima Music Academy / Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima / Gheorghe Dima Zeneakadémia
free entry / intrare liberă / ingyenes belépés
09.10.2024 • 18:00
Florian Babțan-Varga (Romania)
Yse Dastugue (France)
Johan Smith (Switzerland)
10.10.2024 • 18:00
Tudor Torge (Romania)
Duo Celeste: Dávid Orosz & Tudor Gliga (Romania)
Duo Melis: Susana Prieto & Alexis Muzurakis (Spain/Greece)
11.10.2024 • 18:00
Nejc Kuhar (Slovenia)
Thomas Viloteau (France)
Raphaël Feuillâtre (France)
12.10.2024 • 18:00
István Ferenc Beke (Romania)
Bozhana Pavlova (Bulgaria)
András Csáki & János Bálint (Hungary)
13.10.2024 • 18:00
Gabriel Guillén (Venezuela)
Francisco Luis (Portugal)
Judicaël Perroy (France)
live on facebook.com/NovumGeneratioGuitarFestival